Smoke/the day I met Paul Auster/draft IV

as it was sent for editing on 05/23/2010 + later edit

“Everything can change at any moment, suddenly and forever” – Paul Auster

 

             Exista momente în viaţa fiecăruia dintre noi când totul se poate schimba dintr-o dată şi pentru totdeauna. Nu de putin ori aceste momente sunt determinate de întâlnirile cu oameni şi lucruri cu care rezonăm.

Pentru mine, primul dintre ele a fost când am părăsit, la 18 ani, micul oraş de munte, Câmpulung. Am plecat la facultate la Timişoara la insistenţele celei mai bune prietene din liceu, Alina Iorga. Ea era îndragostită de Timişoara din câteva călătorii anterioare şi ştia că e departe de acasă. Eu nu ştiam atunci mai nimic despre oraşul de pe Bega sau despre facultatea la care mergeam; ştiam doar că va fi un nou început şi că era un val pe care trebuia să-l ratez.

 Am învaţat în cei aproape 10 ani de atunci, de-a lungul acestei călătorii, că aveam să cunosc caţiva asemenea oameni (mai puţini decât se poate număra pe degetele de la cele doua mâini) şi faptele lor care m-au determinat să devin ceea ce sunt astăzi. În cămin am stat cu câţiva studenţi la Conservatorul de Muzică şi am început să merg la concertele de la Filarmonică. Am avut o prietenă la Litere şi am descoperit autori noi. Am ajuns apoi să frecventăm cinematecile şi librăriile din oraş. Am aflat de la o colega de la facultate de Cărtureşti. Mi-am cumpărat primul aparat foto – un Zenit E. Am mers la expozitii de pictură, sculptură si fotografie. Am avut profesori la Facultatea de Chimie care ne vorbeau de Omar Khayyam sau de Hundertwasser. Am învatat cuvinte în maghiara pentru mâncare, de la colegul de camera care cânta la clarinet. Am auzit cum sună o vioara de peste trei sute de ani într-o camera de camin. Am participat la Studentfest la sectiunea Foto. M-am angajat la Cărtureşti. Am avut primele expoziţii foto de grup si personale. Am invatat mai multe despre nori. L-am vazut, stând pe un butuc de lemn, pe Shakespeare coborât din cărti într-o curte, în „Shakey and You” cu ajutorul lui Alan K. Farrar. Mai târziu am ajuns să iau prânzul de câteva ori cu Alan, după ce ne-am cunoscut mai bine în urma vizitelor lui în librarie. Alan m-a ajutat să aflu ce mă ţine în Timişoara, cum să mă ridic după fiecare prăbuşire şi ultima dată înainte să plece de tot dintre noi, mi-a spus să mă tund. Toate astea începeau să se lege între ele şi lumea creştea din ce în ce mai mică. Nu m-am gândit niciodată unde aveau să mă ducă alegerile pe care le-am făcut. Am îmbraţişat fiecare experienţa şi am încercat să fac cea mai bună alegere pe care puteam să o fac la fiecare pas.

De când am văzut prima dată filmul „Smoke”, cândva în 2003, am ştiut că am păstrat o dorinţa, legată de proiectul foto al unuia dintre personaje, care avea să rămână cu mine în urmatorii ani. Apoi în 2006, Uca mi-a recomandat „În Ţara Ultimelor Lucruri” – carte scrisă de Paul Auster, şi aventura a început. Am continuat cu „Palatul Lunii”, „Trilogia New York-ului”, „Cartea Iluziilor” şi „Mr. Vertigo” şi mă simţeam din ce în ce mai aproape de acest scriitor decât aveam curajul să recunosc, tocmai pentru că asemănările dintre călătoria mea si evolutia personajelor lui mă faceau să mă simt ca un personaj. Fiecare dintre eroii lui Auster ajung după o perioada de cădere într-un moment (care poate fi chiar o greseala telefonică, ca în „Orasul de sticlă”) în care încep o viaţa nouă.

 În 2004, când am împlinit 21 de ani, am primit de la aceeaşi prietenă din liceu- un jurnal de călătorie care avea copertele confecţionate dintr-un număr de înmatriculare de New York. Stia că îmi place să ţin un jurnal de călătorie şi era cumva un îndemn să visez la destinaţii mai îndepartate.

 Developasem de ceva vreme primele filme când am aflat că filmul „Smoke” (al cărui scenariu este o adaptare după „Auggie Wren’s Christmas Story”) era scris de acelaşi Paul Auster. Personajul principal al lui Auster, Auggie Wren (interpretat de Harvey Keitel) era un tip care pe langă jobul lui într-o tutungerie în Brooklyn avea o îndeletnicire aparte. Wren îşi fotografia colţul lui de lume, din intersecţia lui, în fiecare dimineaţa la 8:00 şi la 8:05, de ani de zile, în fiecare zi, pentru că aşa simţea că poate să justifice pe de-o parte posesia aparatului foto. Scria în imagini jurnalul intim al acelui loc. Am revăzut filmul şi am ştiut atunci ce voiam să fac încă de cand am văzut prima dată filmul ăsta: propriul meu proiect, în care să spun povestea unui loc cu ajutorul unui aparat de fotografiat. Un loc care are, ca oricare altul, povestea lui. Mai mult decât atat vedeam în proiectul ăsta urmatorul meu pas natural, ca personaj, în (de)scrierea propriei mele călători, plus un omagiu, dacă vreti, la opera literară a singurului scriitor care ar fi putut scrie despre această calatorie.

 Tot de atunci, ştiu că mi-am pus în minte să-l întâlnesc cumva pe Paul Auster, să ?forţez? o legatură, contrar de cum cred că îşi doresc păpusile să scape din aţele păpuşarului.

 În toamna lui 2008 am început să conturez coordonatele proiectului meu. Voiam să folosesc acelaşi model de aparat că în film şi mi-am propus pentru început să parcurg o perioadă fixa, o lună de zile. Am cumpărat Canon-ul AE-1, acelaşi aparat folosit de Auggie cu ajutorul lui Ovidiu, colegul meu de la Clubul Foto Iris şi am ales o intersecţie pe care o cunoşteam foarte bine, asemanatoare cu cea din film. În noiembrie am început proiectul foto : SMOKE (o lună de zile / colţul meu / iso 400 / 2 fotografii în fiecare zi: 8:00 şi 8:05 a.m. / acelaşi cadru / zile de-a rândul în care vedeam aceeaşi oameni în faţa obiectivului). Şi deşi eu fotografiam un colţ din Piaţa Iosefin din Timişoara, mă simţeam deja mai aproape de New York şi de Auster.

 30 de fotografii mai tarziu, ajuns la jumatatea acestei încercări, după 15 dimineţi în care m-am trezit la ora 7:00, a trebuit să-l las pe Luc, care cântă la chitară şi cu care locuiam înca din camin şi unul dintre puţinii care mi-au acceptat nebunia asta fară să mă întrebe prea multe, să-l termine. Atunci am aflat că urma să merg la New York.

 Când am început proiectul ăsta foto nu aş fi indrăznit nici măcar să visez că voi ajunge vreodată la New York. Eram librar la Cărtureşti de doi ani deja şi îmi placea din ce în ce mai mult ceea ce făceam. Aveam muşterii care veneau cu copiii lor în librărie şi eu găseam normal să mă duelez cu ei cu sulurile de hârtie de împachetat sau să le citesc din cărţi de poveşti. Cu alţii vorbeam despre filme sau albume de arta şi îi ajutam de fiecare dată să găsească ce-şi doreau. Pe majoritatea dintre ei îi întâmpin şi acum în librărie şi am crescut împreuna cu ei. Ana vine la noi dinainte să se fi născut. Aşa se face că am fost unul dintre cei doi oameni aleşi pentru un proiect între Librăria Cărtureşti şi Institutul Cultural Român din New York. Astfel am ajuns ca la sfarşitul lui noiembrie 2008 să particip la amenajarea spaţiul galeriei ICR New York pentru ce avea să fie “A Romanian Book Exhibition in NYC”.

 La ceva timp dupa am aflat că Oana, colega de la Facultatea de Chimie care lucrase şi ea la librărie şi în locul căreia am început eu să lucrez, ajunsese şi ea la New York cu ocazia altui job.

 Nu l-am întâlnit pe Auster în cele doua săptămâni din acel noiembrie cu puţină zăpadă. În ziua când am urcat pe Empire State Building m-am uitat spre Brooklyn şi îmi spuneam că acolo undeva, locuieşte acest om. Am aflat mai târziu că nu era nici măcar pe coasta aceluiaşi ocean, fiind plecat în California . În plus, cred că aş fi avut aceleaşi şanse să-l găsesc de unul singur cum aş fi avut şi cu Lou Reed sau Saul Leiter, ca să numesc doar doi dintre new-york-ezi mei preferaţi. Am întalnit în schimb unul dintre acei oameni ale caror cuvinte mă urmaresc şi acum – Corina Şuteu, directorul ICR New York. Le-am povestit celor de acolo despre ce am făcut inainte să mi se propună să particip la proiectul “A Romanian Book Exhibition in NYC”. Corina poate simţi oamenii cum nu am mai văzut pe nimeni să poată şi m-a învaţat, printre altele, că New York-ul este locul unde ţi se împlinesc cele mai îndrăzneţe vise (mi-a spus ca il voi întalni pe Paul Auster) şi că oricine ajunge la New York o dată, va reveni.

 Câteva luni mai tarziu, în aprilie 2009 am mers din nou la New York pentru o continuare a proiectului început în noiembrie 2008 şi unul dintre primele lucruri pe care le-am primit de la prietenii de la ICR New York a fost o invitaţie la una dintre serile festivalului PEN World Voices, la care urma să fie prezent şi Paul Auster.

 A plouat aproape toată ziua. Era vineri şi eram în New York de o săptămână deja. Am mers pe jos printre picături împreună cu Elvira Lupşa, fiica Corinei şi Cristi Neagoe care fusese printre altele PR la Cărtureşti şi angajat ICR NY, până la 49^th Street şi 3^rd Avenue, la Institutul Cervantes, unde se ţinea evenimentul din seara aceia din cadrul festivalului (Auster are propria lui interpretare la Don Quijote în „Trilogia New York-ului”). În curtea interioară după ce ne-au fost verificate numele pe liste, ne-am luat şampanie şi ne-am aprins ţigările. La puţin timp Cristi mi-a spus că Paul Auster este în spatele meu. M-am întors şi l-am văzut stând de vorba cu cineva. Era împreuna cu soţia sa, Siri Hustvedt şi amândoi erau mai înalţi decât îmi închipuiam. După ce Simona Kessler şi Florian Filip care venisera la New York pentru lansarea romanului “Degete mici” în limba engleză, l-au abordat, mi-am dat seama că erau într-adevar acolo şi că aş fi putut şi eu la fel de bine să merg şi să încerc să-i spun ce aveam de spus. M-am prezentat, i-am spus de unde vin şi i-am vorbit despre cum am avut ocazia să citesc câteva dintre carţile lui iar el m-a întrebat dacă în engleză sau în româna şi dacă sunt multe traduse în limba româna. I-am povestit apoi despre proiectul meu foto şi despre cum la fel ca şi Auggie Wren, şi eu mi-am găsit colţul meu într-o intersecţie şi am început să fac fotografii la 8:00 şi la 8:05. A zâmbit şi în timp ce îşi aprindea o ţigara Schimmelpenninck, am reuşit să-i arat doua dintre fotografiile printate din seria mea, pe care le plimbam după mine încă de la vizita precedentă la New York. Siri a remarcat personajul pitoresc dintr-una din cele doua fotografii. Am stabilit să i le dau la sfarşitul evenimentului şi după ce mi-a semnat cărtile, a mers să ţină cuvântul în faţa celor prezenţi. În timpul discursului, citit de pe o foaie dinainte pregătita, a apărut şi Salman Rushdie. Auster a vorbit despre importanţa de a fi liber să scrii , despre Cervantes, despre Llorca, despre exil, despre traduceri şi printre altele l-a citat şi pe Groucho Marx:

 “Outside of a dog, a book is man’s best friend. Inside of a dog, is to dark to read.”

 Am reuşit să-i fotografiez pe Siri, pe Paul şi pe Salman. Înainte să plece i-am dăruit  două fotografii şi i-am strâns mâna.

 Acum pot spune ca l-am intalnit pe Paul Auster pe 1 mai 2009 şi am avut ocazia să şi vorbesc cu el. Pot spune de-asemnea că e răbdător (a ascultat cu calm tot ce am avut sa-i spun) şi înalt şi fumează înca Schimmelpennincks (ca o buna parte dintre personajele din carţile lui). A fost ceva supranatural şi miraculos în întalnirea unei astfel de persoane (despre care pot spune că m-a urmarit cumva ultimii ani din viaţa) dar şi ceva ?dezamăgitor? pe de altă parte. Poate pentru că astfel de oameni nu trebuie daţi jos de pe piedestalul lor sau poate pentru că asta însemna sfârsitul unui capitol din călătoria mea. Cu toţii ştim că parcursul unei călătorii e mai important decât finalul ei. Nu regret în schimb niciuna dintre alegerile pe care le-am făcut sau schimbarile pe care le-am acceptat care m-au dus la capătul acestei mici aventuri.

 Şi pentru că am stat în New York pănă la jumatatea lui iulie 2009, în fiecare zi din luna iunie mi-am scos trepiedul cu aparatul de fotografiat pe trotuarul de la intersectia 3^rdAvenue cu 38^th Street, in fata galeriei ICR NY şi am continuat ce începusem în noiembrie 2008.

 În iarna lui 2009, proiectul meu, in stadiul lui de atunci, care cuprindea 60 de fotografii ale intersecţiei din Timişoara si peste 60 de fotografii ale intersecţiei din New York s-a întâlnit cu publicul în cadrul unei expoziţii pe care am insistat sa o tin in perioada Craciunului („Auggie Wren’s Christmas Story”)si la care am proiectat şi filmul “Smoke”. Mi-am adus atunci toate lucrurile mărunte legate de New York: o hartă găsita în Barnes&Noble, carneţelul în care îmi notasem detaliile fotografiilor, jurnalul de călătorie, paşaportul, o macheta a unui NYCTaxi, câţiva dollari, cărţile şi fotografia semnate, bricheta cumparată la un târg de vechituri, un pachet de Luckies şi unul de Schimmelpennincks. Le-am vorbit celor prezenţi despre întreagul parcurs şi am urmărit împreună filmul.

 Auster îmi este în continuare alături cu fiecare roman pe care îl scrie, iar New York-ul rămâne pentru mine la fel de magic şi viu şi prima destinaţie pe care o am în minte dacă ar fi să plec din Timişoara.