music is dead. long live music!

as it was on yahoo360 02/19/2008 02/:39 pm (Student Fun, februarie 2008)

 

Just as you take my hand
Just as you write my number down
Just as the drinks arrive
Just as they play your favourite song
As the magic disappears
No longer wound up like a spring
Before you’ve had too much
Come back and focus again

Clipul e alb-negru, filmat în sala de repetiţii, fiecare dintre ei are câte o cameră ataşată de o cască pe care o poartă pe cap. Atenţie, e ca într-un montagne-rousse, o să mai vrei încă o dată! E cea mai recentă experienţă pe care ai avut-o cu cei de la Radiohead în Jigsaw falling into place.

În ultima vreme simţi că nu mai poţi asculta muzică – cel puţin nu ca înainte. Nu mai asculţi muzică când lucrezi, nu mai asculţi muzică când înveţi, nu mai asculţi muzică când mergi cu trenul… simţi că trebuie să dai mai multă atenţie la ce asculţi.

Prima variantă ar fi să cauţi să asculţi ceva care se potriveşte cu starea ta de spirit. Să nu cauţi ceva care să te scoată de acolo, să vrei ceva care să reflecte ce traieşti. În cazul ăsta te întrebi din nou cine se ocupă de coloana sonoră a vieţii tale ?

A doua variantă ar fi să asculţi muzică legată de experienţe pe care nu vrei să le uiţi. Încă mai asculţi Proof de la I am kloot deşi te trec fiori de fiecare dată. Foştii tăi colegi de liceu care sunt acum la Medicină, Vlad si Hana încă ascultă Bonobo ; experienţa concertului de toamna trecută se lasă cu greu consumată. Dacă te gândeşti mai bine şi Tudor ascultă cel mai des Incubus şi asta tot datorită concertului la care aţi fost. Mai mult, asta îl influenţează şi când merge să repete cu trupa lui, Melting Carousel.

I wanna stay inside
I wanna stay inside for good
I wanna stay inside for good, for good, for good, for good

Cei de la Foo Fighters îţi spun că We’re just ordinary people, you and me/ Time will turn us into statues, eventually. Perioada marilor trupe a trecut. Totul se miscă foarte repede acum şi în ritmul ăsta ţi-e greu să te opreşti şi să te bucuri de ce asculţi.

Încerci să cauţi tot felul de legături în muzica pe care o asculţi. Cauţi parcă motivele… motivele lor şi motivele tale si începi să-ţi doreşti să nu ajungi să te pierzi în detalii.

Someone must be sleeping because all is quiet
Is there nothing in the mirror when you shut the light
The dark
The light

Pentru o perioadă nu e rea cautarea asta pentru că You don´t throw your life away/ Going Inside/ You get to know who´s watching you/ And you besides/ You resides
îţi spune John Frusciante. Tot de la el ai învăţat că:
Ay, this business of how long we try to stay alive
Why to be here you’ve first got to die
So I gave it a try

Te opreşti şi te gândeşti la ziua aceea când John Cage a urcat pe scenă şi a înregistrat 4’33’’ – compoziţie adesea percepută (în mod eronat) ca patru minute şi jumatate de linişte. Lucrarea este una din cele mai controversate compoziţii ale secolului. Ar trebui să-l auziţi pe Cage vorbind depre sunete în documentarul lui Miroslav Sebestik din ’92. E memorabil! Prietenii tăi de la Arhitectură ar trebui să-l aibă.

O să te simţi o vreme ca şi cum We’re on a road to nowhere dar raspunsul l-ai putea primi de la The Editors în coverul dupa Talking Heads.

Starea asta nu poate dura foarte mult. Ai sa te trezeşti într-o dimineata cu Toothpaste Kisses de la The Maccabees şi ai să privesti printre draperiile portocalii (încă antidepresive) şi ai să ştii că o poţi lua de la capăt.

O să continui cu ceva calm de la Jack Johnson sau poate cu ceva de la prietenul lui Donavon Frankenreiter care spune :

Every day people like you and me
Just want to live naturaly
Time told you and you told me
Nothing’s gonna get us down can’t you see în It don’t matter.

Mai târziu ai să te trezeşti de-a binelea cu Anouk strigând In time I’ve got to choose/ Freedom or loyalty în Good God de pe atât de proaspătul şi asteptatul album Who’s Your Momma.

Curând ai să ajungi să te intrebi: Is Punk Dead? Îţi vor răspunde câţiva studenţi de la arte şi tinerii ce stau vara cu chitări prin centru. Ai să-ţi aduci aminte de asemenea de Birol Unel în Gegen die wand strigând : Punk is Not Dead !

Şi apoi, când ai fost ultima dată la Filarmonică ? Nu cred că mai e de ajuns să asculţi Le Sacre du Printemps acasă. Poţi fi foarte uşor distras. Trebuie să ajungi în sala de spectacole şi ştii că nu are să-ţi pară rau deloc. Trebuie să încerci să-ţi faci timp să asculţi muzică aşa cum trebuie, altfel ai să tot rătăceşti.

I’m feelin’ okay this mornin’
And you know,
We’re on the road to paradise
Here we go, here we go.