monmec

is marius parghel

the city

as it was on yahoo360 05/28/2009 7:55 pm

chrysler

Orasul e scaldat de un vant rece; se pare ca are sa ploua curand. Maine are sa ploua sigur! In galerie am facut un sotron din banda adeziva colorata pentru maine cand vom avea un eveniment cu kinderii de pe aici. Vom avea povesti si tot felul de activitati legate de 1 iunie.
Orasul e ratacios! Poate e asa doar prin prisma jobului meu de aici, dar eu nu-l pot vedea altfel. Mi se arata in weekend-uri si incerc sa-l mestec cu gura plina. E dulce si de cele mai multe ori vremea nici nu conteaza asa de mult. Sambata am traversat Brooklyn Bridge si a fost superb afara. Podul ala a fost minunea tehnicii moderne (cum zice Ada Milea undeva in primul album) in 1883 si continua sa transmita la fel de multe emotii si in zilele astea in care eu sunt aici.
Orasul e plin de taxiuri galbene si de locuri cu mancare care ar trebui sa ma ingrase. Glumesc pe tema asta! Nu prea imi pot gati in camera de vreme ce nu pot folosi aragazul care nu e conectat la conducta de gaz, asa ca mananc ce pot cumpara din imrejurimi.
Orasul e departe de ce mi-a scris Luc ieri intr-un mail si nu pot sa nu zic ca nu mi-e dor si mie sa fiu departe de el, de orasul asta. Ceea ce ma tine inca in picioare e faptul ca in doua luni o sa revin pentru ceva timp la programul meu de la mall. M-am bucurat tare de mail-ul de la Luc. L-am luat ca pe o gura de apa rece si stiu ca nu i-a fost usor, lui, sa scrie cat mi-a scris. Mi-e dor de el si stiu mai bine ca oricand de ce nu am plecat in toamna aia de tot la Bucuresti.
Orasul are o liniste precara spulberata ori de cate ori e nevoie, de chiuitul masinilor de salvare care trec in viteza pe bulevarde. Petrec ore intregi in fata calculatorului la birou in care ma uit peste mail-urile primite si astept raspunsul la altele trimise de mine. E monoton programul meu in timpul saptamanii si astept de fiecare data sa fie sambata si sa ies cu aparatul de fotografiat. Saptamana asta vreau sa ajung la ceva muzee si sa vad ce se ascunde pe acolo.
Orasul ma oboseste si-mi sapa cearcane si ma face sa vreau sa stau mai mult dimineata in pat. Sa stau in pat si sa-mi imaginez ca sunt acasa si ca pot in urmatoarele 20 de minute sa-mi fac un ceai de iasomie si sa-l trezesc pe Luc cu muzica mea, care ajunge dincolo de perete in urechile lui adormite care uita adesea cum e sa te trezesti inainte de 12.
Orasul asta ma face sec si lipsit de vlaga de cele mai multe ori. Poate e si vina mea. Mi-e somn si nu e decat unu si un sfert. Afara se face frig si eu gasesc ciudat din cand in cand ca aproape toti vorbesc engleza – de parca nu stiu unde ma aflu.